A fost odata, cu multi ani in urma, pe un tarim indepartat o fata a carei parinti au murit intr-un accident. Ramase cu bunica bolnava. Fetita avea trasaturi alese. Ochii sai mari ca doua margaritare straluceau mai puternic decit soarele, parul sau matatsos si fin, de culoare castaniu inchis, precum si nasucul sau fin, faceau ca toti so admire si so iubeasca. Buzele sale mari si rosii ca ciresele de mai, gropita ce-o avea in obrazul sting o scoteau in evidenta.
Se numea aceasta minunata fiinta Elena. Cind a ramas orfana avea opt ani. Elena era o fata foarte muncitoare si grijulie. Avea grija de bunica sa, facea treaba prin casa. Unicul lucru care o facea pe Elena sa uite de tot era lumea muzicii. Acolo se simtea cel mai bine. Cind cinta totul in jurul sau disparea, si linga ea cintau mii de fluturi si greieri. A trecut ceva timp si Elena avea deja paisprezece ani. Intr-o zi cind Elena ii aduse bunicii sale o cana cu apa, aceasta o ruga sa se retina. Bunica Elenei ii spuse ca ea pleaca din viata, si ultimile cuvinte ale ei au fost:” urmeaza-ti inima”. Elena nu mai simtise o astfel de durere in suflet de cind ii murisera parintii. Plingea amarnic. Nu mincase 3 zile nimic. In cele din urma hotari “sa-si urmeze inima”. A plecat in lumea mare asa, cum era imbracata ea, simplu, intr-o fustita scurta, o bluza jerpelita si descult. A parcurs ea cale lunga, pina a oboist si s-a asezat sub un copac.
Gindindu-se la greutatile pe care le-a suportat pe parcursul vietii sale scurte, a adormit. Cind s-a trezit era noapte afara. Ea s-a speriat grozav. Nu stia incotro s-o apuce. Apoi, a auzit o voce magnifica. Acea voce venea din padurea care se afla nu departe de locul in care se afla ea.
Curioasa, dar in acelasi timp uimita a plecat spre locul de unde se auzea muzica. Mergind spre padurea intunecata a ajuns la un izvor , s-a aplecat pentru a bea putina apa. Apoi, cind a dorit sa mearga mai departe, o forta imensa a tras-o la fundul izvorului, care era foarte adinc , dar care la prima vedere nu parea deloc adinc. Elena, a lesinat…
Dupa citeva ore Elena s-a trezit in mijlocul unei poiene inflorite. Si la vreo 10 metri de locul in care se afla, a vazut o tabla mare pe care scria: “BINE ATI VENIT IN IMPARATIA MUZICII”.
Elenei i se pareaca traieste un vis. Locul acela” IMPARATIA MUZICII” semana cu raiul, si se intreba daca n-a murit. Zeci de zine zburau deasupra cimpiilor muzicale si cintau. Glasurile lor erau fermecatoare iar in unison pareau a fi” corul ceresc”. Elena statea nemiscata, parca temindu-se de a nu destrama acea minunatie. Toate zinele aveau aripi de diferite culori, rochii diferite si fiecare la git purta cite o nota muzicala diferita.
Dupa ce Elena a hotarit sa mearga mai departe, au prins-o doi fluturi imensi si au dus-o la Regina Sonora, care era stapina acelui tinut. Ea era imbarcata intr-o rochie tesuta din argint fin, si un voal de matase usor. In cap avea prinse clame sub forma de cheia “sol” si la git deasemenea purta cheita “sol”. Incaltarile ii erau din cristal pur si parul ii era lung ,pina la genunchi si ii era impletit intr-o cosita. Aripile reginei,precum si rochia erau de culoare azurie, precum cerul.
Acea regina era pentru Elena cea mai frumoasa fiinta si ii parea un inger.
In cele din urma regina Sonora o saluta pe Elena de parca ar fi cunoscut-o de-o viata. Elena se inchina politicos. Sonora ii spuse Elenei ca ea a tras-o in izvor si a adus-o aici. I-a mai zis ca la nastere, Dumnezeu a ales-o pe regina Sonora s-o protejeze pe Elena mereu. Elena a ramas uimita, nu-i venea sa creadea, nu intelegea de ce anume ea, cum de s-a intimplat aces lucru. Sonora i-a raspuns doar:”asa a fost sa fie”. Elena s-a multumit si cu acest raspuns deoarece a observat ca regina cind vorbea despre acest subiect se intrista dar in acelasi timp devenea serioasa. Asa ca nu a mai intrebat nimic.
Vocea minunata si pasiunea Elenei pentru muzica a primit-o in dar la nastere de la regina Sonora. Regina Sonora a intrebat-o pe Elena daca doreste sa ramina la ea in palat pentru restul vietii, la care Elena cind a auzit nici nu putea vorbi. Sonora i-a intles raspunsul, Elena era foarte bucuroasa. Si in cele din urma ii spuse Elenei” deci, draga mea, dute cu zina Amalia sa maninci, cred ca esti obosita dupa o astfel de zi si apoi schimba-te intr-una din rochiile ce ti le-am pregatit in dulapul din camera ta si odihneste-te. Dar mine dimineata la ora 8 sa fii aici la dejun, vreau sa-l cunosti pe fiul meu: Printul Iubitorul.
Elena era foarte bucuroasa si nu puse nici un fel de intrebari in legatura cu printul si merse cu zina Amalia sa se infrupte din gustarile imparatesti. Mincase tot felul de bucate imparatesti si tot felul de prajituri alese. Apoi facuse o baie in petale de trandafir si aroma muzicala, era un fel de aroma care te relaxa complet si te facea sa uiti trecutul. Apoi zina Amalia o imbracase intr-o rochie confectionata din aripi de fluturi colorati. Rochia era de o finite ideala. La miini avea bratari facute din flori iar pantofii erau confectionati din margaritare si perle din adincul oceanului. Parea acum o printesa din cele rare, nemaivazute. Dupa ceva timp, adormise pe un fotoliu facut din petale de trandarir si puf.
A doua zi Amalia o trezi si la ora 8 Elena s-a prezentat la micul dejun, unde salute toata lumea si se aseza linga regina. Dupa ce luase micul dejun, aparuse printul Iubitorul care ramase ca transit cind o vazu pe Elena. Era fata din visurile sale. Elena, la rindul sau, nu vazuse in viata ei o fiinta atit de luminoasa ca printul Iubitorul. Se indragostisera unul de altul la prima vedere. Sonora se bucurase enorm. Iubitorul o invitase la un dans. Apoi s-au plimbat mult timp in gradina si au discutat.
Seara, regina Sonora a anuntat-o pe Elena ca va trebui sa ia ore de muzica in fiecare zi. Elena se afla in al noualea cer. Visul sau cel mai mare era sa cinte. A doua zi a inceput lectiile de muzica. Timp de sapte ani a studiat muzica si istoria Imparatiei Muzicii. Acum vocea Elenei devenise ingereasca. Toti o adorau. Si in tot acest timp dragostea intre printul Iubirorul si Elena crestea. Acum Elena avea deja 21 de ani si printul iubitorul o ceruse de nevasta. Elena cu cea mai mare bucurie acceptase.
Insa unicul lucru care o framinta pe Elena era faptul ca ea nu avea aripi, si se gindea ca era o ciudata si ca printul Iubitorul nu o va mai iubi peste un timp din aceasta cauza. Se gindea nopti intregi ce sa faca.
Insa sora reginei Sonora, pe nume Disturbia o ura pe Elena ca aparuse in Imparatia Muzicii, deoarece ea urma sa se casatoareasca cu Printul Iubitorul si era sa devina Regina. Disturbia se intelegea bine cu Elena, si dupa mai multe incercari de a o convinge, a reusit sa plece la riul de la marginea padurii imparatiei Muzicii sis a bea apa de acolo, caci astfel va avea aripi. Dar defapt acea apa era otravitoare si provoca moartea oricarei finite care bea de acolo apa.
Elena a plecat fericita spre acel riu, cu gindul ca nu va mai fi o ciudata. Printul Iubitorul se afla nu departe de acel izvor, caci era la vinatoare. Alti vinatori care au cunoscut-o pe Elenasi au vazut ca se apropia tot mai mult de riu, la-u anuntat imediat pe Iubitorul, care de cum a auzit, plecat in goana spre Elena. Exact in momentul cind Elena a luat apa otravita in miini si o ducea la gura,printul a sarit peste ea si a dat-o jos in iarba. Elena s-a speriat grozav. Printul a intrebat-o ce ii era in gind si de ce facuse acest lucru. Elena ii povestise tot despre Disturbia, iar printul cind a auzit, a plecat imediat acasa cu Elena si a ordonat ca Disturbia sa fie inchisa in temnita pe viata.
Dupa ceva timp printul si Elena s-au casatorit si deoarece nunta au facut-o odata cu ziua Elenei, regina Sonora i-a daruit Elenei o pereche de aripi nemaivazut de frumoase, care o caracterizau complet. Elena era cea mai bucuroasa din lume. Ea mereu a fost optimista, si mereu a crezut in sine si in soarta, l-a lasat pe Dumnezeu s-o iubeasca si ea la iubit pe EL, si pentru asta Elena afost rasplatita pe deplin. Iar Regele Iubitorul si regina Elena au trait fericiti pina la adinci batrineti.
