Dupa cum spunea profesoara mea de limba si literatura: O carte este orice depasete varful. Operele lui Eminescu nu numai ca au depasit varful ,dar au reusit sa strabata universul de minim un infinit de ori.
Orice lectura noua din Eminescu , ne pune in fata aceleasi dileme : ne sensibilieaza pana in adancul oaselor, intr-o epoca in care poezia si cultura nu este indeajuns apreciata.
Cand eram mai mica, citeam poeziile: Lacul, Somnoroase pasarele, De-as avea, si toate ma faceau sa-mi imaginez o lume perfecta, o lume pierduta in timp si spatiu, o lume unde linistea si pacea erau stapane. Apoi am crescut si citeam Luceafarul, poeziile erotice, scrisorile si marele poeme filozofice, am trecut apoi la Oda si rugaciuni, astfel am cunoscut o mare parte din operele sale, unde discursul magic s-a extins asupra intregului meu univers.
I-am indragit poeziile si am vazut un Eminescu nebanuit, cu o imaginatie colosala si un limbaj sensibil si accesibil tuturor. Azi ii citesc poeziile cu o stare de spirit pregatita de poezia moderna si postmoderna. A zis bine cine a zis ca aparitia unui poet schimba ceva esential in trecutul unei literaturi. Schimba in primul rind starea de spirit a cititorului si apoi ierarhia valorilor anterioare.
Ce descoperim in poemele lui Eminescu, ce il face nemuritor? Ce alegem si ce ne place din poeziile sale pe care le invatam pe de rost? Nu odata m-am intrebat si nu odata am gasit raspuns( de fiecare data diferit). De multe ori m-am “odihnit” in Eminescu, in lumea sa plina de orase noi, necunoscute, tainice, fumoase. Poezia sa capata o muzicalitate transparenta, incorporata in versuri.
Recitind astazi, aceste poezii pline de concepte si mai intotdeauna puse sub semnul unei metafizici de tip romantic si comparandu-le cu ceea ce oferise pana atunci poezia romaneasca, constatam ca ele nu s-au invechit decit pe alocuri prin limbajul lor.
Eminescu nu a cucerit lumea numai prin extraordinarele sale poezii dar si prin proza. Ca prozator fantastic el transpune in limba acestor naratiuni un univers cosmic, si anumite concepte filozofice.
Cineva spunea ca este “regulatorul statornic al inteligentei si al caracterului roman si izvorul simtului istoric “.Morala lui se bazeaza pe o intelepciune veche care rimeaza bine cu ideea ca poporul roman este o “rasa veche” care a fost biciuita de obstacole si care poate disparea daca neamul nu-si va da seama de acest lucru si nu va face nimic. El ne-a lasat acest tezaur , aceasta cupa regala de poezii in care respira sufletul si bate ritmic inima sa. Acest tezaur viu, zburator, a reusit sa patrunda in nemargenirea timpului si sa se strecoare prin sentimentele cele mai profunde ale cititorilor sai.
In cei cativa ani ai sai de existenta el ne-a demonstrat ca nu poti iubi sau trai pe jumatate, precum viata sa este vesnica iar faptul ca nu s-a casatorit cu Veronica nu inseamna ca a iubit pe jumatate, dragostea lui pentru ea mai dainuieste si astazi, Eminescu iubeste pe deplin. Intr-o viata a trait 3 vieti, lui I s-au deschis portile universului, iar el ne-a oferit fiecaruia cate o bucata feerica din universul vietilor sale.
La o intilnire cu actrita Ninela Caranfil , ea ne spunea ca “Eminescu este un cristal, el nu poate fi distrus”. Adevarat, Eminescu nu poate fi distrus de nimeni si nimic, chiar daca s-ar face eforturi pentru aceasta. Suntem niste norocosi, si trebuie sa fim fericiti ca avem acces la Eminescu.
“Unica tragedie a lui Eminescu este ca nu poate sa minta” , spunea Ninela Caranfil, si aceasta tragedie a incercat s-o transmita si neamului roman.
Nu se temea de nimeni, era un spirit liber si independent , un geniu al tuturor secolelor si un rege al limbii romane, profesorul nostru.
Multa dreptate avea Costel Zagan spunand ca “Eminescu este tara a carei capitala este limba romana”. Iar noi traim in aceasta tara, cei care nu accepta limba romana , nu traiesc in Eminescu si nu au dreptul de a fi botezati de acest parinte al poeziei, nu au dreptul de a visa in universul sau.
Iar in final as vrea sa va indemn sa-i cititi operele cat mai mult, sa descoperiti acest suflet pur si sa vedeti universul eminescian in tot ce va inconjoara. Dupa cum spunea si Grigore vieru “Ci sa nu inchideti cartea …s-o lasati asa deschisa / ca baiatul meu ori fata/ sa citeasca mai departe / ce n-a reusit nici tata”.
“Noroc de popoarele ce au asa piloni ca Eminescu”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu