Poezii Anatol Codru

Eminescu

Pe un picior de plai Sfantule grai Pamant crezamant Venind auzind Unde steaua arde Aicea departe Ca sangele tarii Din piatra durerii Zidita adanc Pe sori care ning Pe cumpana firii De sfanta citire Si-aducere-aminte Sarutand cuvinte Suflete sfinte...


Eu daca-as darui...

N-as darui cu imprumut nimic,
Sa zicem clipa asta trecatoare.
Dar nici sa i-au din laudele care
Mi le-ar vorbi un urias pitic.
De ce sa dau cuvintele pe vant,
Si fruntea, daca are-un gand pe-aproape,
Sau lacrima, cand imi mangaie pleoapa —
De ce s-o risipesc, de ce sa mint?
De ce sa-ntind de-odata doua maini,
Genunchii sa mi-i frang intr-o parere;
Sau sa trisez si astfel sa m-alin
Ca-n halu-acesta mi-am sporit averea?
De ce sa-mi dau nesomnul care ii
Neastamparul si Ziua ce nu-apune,
Daca e riscul sansa mea dintai,
Sa ma-mpresoare gandurile bune?
De ce sa-ngreaban lumea cu poveri,
S-o fac sa mearga stramb si intr-o parte,
De ce s-o iau cu vorba in raspar,
S-o duc de nas, sa ma aleg cu cearta?
Eu, daca-as darui — din mine o parte:
Sa-si aiba lumea partea mea — Nemoartea...


O ,doamne noi, care acestia....

Traim senzatia umila A faptului ca nu mai stim Cine suntem, cine-o sa fim... impinsi de propria gorila, Noi pe-un afet urcam la vila, Noi vrem sa ne salbaticim. Pe creier punem un pospai De cuci, sa cucuim in poarta, Sa dam impresia de satra, S-avem iluzia ca-i rai, Si pe motiv ca ni se iarta Belsug de aruncari cu barda In Dumnezeu, in frati, in soarta, Noi, in sfarsit, cu gesturi mari, Sa triumfam, ca e de piatra Epoca noastra pe-acest PLAI,
Pe care il iubim plenar Si cu-o anapoda candoare, — Sa vrem, sa nu stim ca il doare La amputatele picioare, Pe harta-un reumatism barbar — A doua jumatati de Tara Zvarlite lumii pe cantar. O, Doamne, inapoi ne vrem. Cu toata voia de la sine, Sa fie rau, ca e mai bine, Ca-i mai usor cand induram In bezna stropul de lumina, Ce ne orbeste, ca-i un semn, Ce ne-ameninta, ne previne Ca vom fi liberi, puri si demni De cine suntem, ca in fine... Starneste, Doamne, par pe noi, Salbaticeste-ne-nca-o data, Da-ne senzatia ciumata, De puscarie si de gratii, Da-ne-ntunericul de-apoi, Ca n-avem tinere de minte, Ca noi n-am fost nici inainte, Ca ne-am slutit la simtaminte, Ca nu stim care ne e rostul, Ca ne-am dezis de ce-i al nostru, Ca-l facem pururea pe prostul, Scandand cu flori, de la fereastra, Ca mama nu e mama noastra, Ca e si slut, ca-i de naprasna,
Cu painea graiului pe masa. Sa ne stim liberi si acasa, Instrainandu-ne-nde noi. O, du-ne, Doamne, inapoi, Du-ne-ndarat, du-ne cu sila, Da-ne conditia umila De-urangutan sau de gorila, De jungla care urla-n noi, Cu toata voia de la sine Sa fie rau, ca e mai bine, Ca-i mai usor cand induram In bezna stropul de lumina Ce ne orbeste, ca-i un semn, Ca vom fi liberi, puri si demni De cine suntem, ca in fine...
De rai, de lasi, de fiecine, Ne scuipa pestera-napoiL.
Lumina cade brusc din cer Si se asterne pe ogoare Si stele nu-s, si toate pier, Si tara scade in hotare.
Si oamenii sunt mai severi, Si strang lumina in fuioare, O pun in clai, si-o-nchid pe zari, Si fac putina-ntunecare.
Apoi dau foc la lumanari Si se duc parca la culcare, Unde e totul nicaieri, Unde e totul o-ntamplare.
Mormintele-au sosit in gari: Cer vizele de-nstrainare...


P.S: pentru manifestarile culturale din Chisinau dedicate lui Mircea Eliade, Biblioteca Onisifor Ghibu, recital de poezii (moment poetic)