vineri, 5 noiembrie 2010
Vreau sa zbor.
Invata....si tu...
Am invatzat ca oricat mi`ar pasa mie ... altora s`ar putea sa nu le pese...
Am invatzat ca dureaza ani sa castigi incredere shi doar cateva secunde s`o pierzi
Am invatzat ca nu conteaza CE ai in viatza ci PE CINE ai
Am invatzat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altzii mai bine sa faca .. ci cu ceea ce potzi sa faci tu
Am invatzat ca nu conteaza ceea ce li se intampla oamenilor ... ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatzat ca oricum ai taia ... orice lucru are 2 fetze
Am invatzat ca trebuie sa te despartzi de cei dragi cu cuvinte calde ... s`ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi ...
Am invatzat ca potzi continua inca mult timp .... dupa ce ai spus ca NU MAI POTZI
Am invatzat ca eroii sunt cei care fac ce trebuie , cand trebuie , indiferent de consecintze
Am invatzat ca atunci cand sunt suparata am DREPTUL sa fiu suparata , dar nu am dreptul sa fiu shi rea
Am invatzat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar shi la distantza ... iar asta e valabil shi pentru iubirea adevarata
Am invatzat ca , daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu ... nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul
Am invatzat ca indiferent cat de bun itzi este un prieten ... oricum te va rani din cand in cand ... iar tu trebuie sa`l iertzi pentru asta
Am invatzat ca nu este totdeauna de ajuns sa fi iertat de altzii ... cateodata trebuie sa invetzi sa te iertzi pe tine insutzi ...
Am invatzat ca indiferent cat de mult suferi , lumea nu se va opri pentru durerea ta
Am invatzat ca oamenii la care tzii cel mai mult , itzi sunt luatzi prea repede
Am invatzat sa iubesc , ca sa pot fi iubit
Am invatzat ca o persoana care este dragutza cu tine , dar se poarta urat cu chelnerul , NU este o persoana dragutza(foarte important ... fi foarte atent la asta ... nu exista exceptzii)
Am invatzat ca cel mai bine e sa fi om , nu sa te gandesti mereu cum sa profiti de unul sau de altul
Am invatzat ca daca vrei sa ai ceva trebuie sa luptzi shi sa mergi inainte fara sa te uitzi , sa ceri aprobarea celor din jur
Am invatzat ca increderea se castiga
Am invatzat sa accept
Am invatzat sa traiesc
Am invatzat ca daca`i ajutzi pe altzii din tot sufletul , primesti inzecit inapoi....
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Iartama
Apara-ma Doamne de un zambet.
Scoate-ma din sucul tristei vieti.
Lumină.
Inot infricosata spre lumina.
Nu mai pot privi-napoi.
Daca ma prefac in piatra?
Inolaceste-ma cu ochiul tau
Si iarta-ma iubite.
PreA greu mi-e fara tine.
Singuratatea ma omoara.
Ma lupt intre acesti 4 pereti,
Sa vin spre tine.
Ajuta-ma te rog eu Doamne
Ajuta-ma sa-l fac sa fie fericit
Caci il iubesc asa cum Tu pe mine
Si n-as putea trai stiind ca l-a rapit.
JURNALUL LOR.
Eram la bunica la biblioteca. Rascoleam prin camera mica si ingusta unde bunica tinea cartile vechi ca sa le duca la maculatura. Printre cartile prafuite am gasit un jurnal. Un caiet gros, format din 2 caiete,cu paginile ingalbenite si aproape rupte. L-am citit atunci pe tot cat am stat la bunica, 3 zile. Iar intr-o zi m-am gandit sa scriu tot ce am citit atunci din jurnalul acela. Era juranalul unei fete si al uni baiat. Erau doua caiete dupa cum am mai mentionat. Unul era al baiatului si unul al fetei, erau lipite, puse unul in altul. Iar pe el scria: Jurnalul nostru.
Anul 2010.
Era o noapte luminoasa. Ea era in masina, mergea spre casa. Afara ploua usor. Picaturile se prelingeau pe geamul aburit. Vocile galagioase din masina nu le auzea. Asculta piesa ei preferata si visa fericita in lumea sa, dincolo de nori. Privea picaturile de apa si le urmarea plictisita. Gandul ei chinuit de vise il vedea pe el. In intunericul noptii nu se zarea nimic. Privea in intuneric, brusc văzu o lumina puternica. Era luna. Iar el o privea de acolo. Chipul lui o fermeca. Se uită la ceas, era ora 22:30.
Era o noapte luminoasa. Cerul căpătă aspectul unui ocean linistit luminat de o imparatie subacvatica. Privea fascinat peste geam. Asa se linistea. O vedea pe ea. Buzele ii tremurau de dor iar ochii straluceau de admiratie. Se uită la ceas, era ora 22.30.
Cînd ea ajunse acasa, buimacita, luă telefonul in mina si-l sună.
El nu raspunse. Ea s-a speriat. S-a culcat ingrijorata. In minte ii rasuna doar vocea lui. Nu-l mai sună. Nu putea. Pur si simplu nu putea.
El a venit din baie si a vazut apelul pierdut de la ea. Se ura ca n-a raspuns. Cum a putut sa nu-I raspunda? Ce facea acum? Unde era? Se suparase oare? Ia dat un sms. I-a scris cat de mult o iubeste si cit ii lipseste privirea si caldura sa. Ea plangea in perna. Dorul si dragostea o macinau. I-a raspuns la mesaj. I-a spus ca e bine si ca ar vrea sa-I auda vocea. El a sunat-o. Au urmat cateva secunde de tacere. A fost un schimb de cuvinte de dragoste mute. Apoi el i-a zis ca viata pe pamant e frumoasa pentru ca este ea pe lume. Ea a zambit. I-a zis ca e un Eminescu al sufletului ei. El i-a dorit noapte buna si a inchis. Fericita si ingandurata, fata a adormit. Visa intunericul de afara, intunericul pe care l-a privit plictisita cand era in masina. Brusc aparuse o lumina. Era el. A luat-o de mana. A dus-o pe o plaja pustie dintr-un orasel a carui nume nu era deloc faimos pe atunci. Au inotat in larg foarte departe, au privit luna de pe un pod construit de localnici pe malul marii. Luna era simbolul dragostei lor. Toata natura se bucura de intalnirea lor. Florile si-au deschis petalele in cele mai colorate nuante. Licuricii i-au inconjurat. Sunetul apei parca ii binecuvanta. Exact cand el a luat-o in brate, ceasul desteptator a sunat si ea s-a trezit. Dandu-si seama ca a reintat in rutina , ca a revenit la realitate, s-a ridicat din pat trista si s-a imbracat. A iesit afara si a ratacit ingadurata prin parcul de langa lac. Parcul era pustiu. Si mergand asa distrasa, simte o man ape umarul ei. Intoarce capul si…. Era el… Da!!! Era el. Visa…da…sigur. Visa. Nu putea fi real..!!! dar….era… A luat-o in brate si i-a promis ca nu o va mai lasa. Plangeau amandoi.
“Cat de frumoasa esti”- spuse el. Asa era. Decand n-o vazuse, ea crescu si se facu si mai frumoasa. Ochii sai mari si pronuntati ascundeau in oglinda lor o adevarata poveste. Buzele mari si roz straluceau la lumina soarelui si faceau ca zambetul ei sa fie cel mai sincer si mai fin din lume. Parul sau drept in bataia vantului, o facea sa capete un aspect indicibil. Zapacit de frumusetea ei, se lasa cuprins se splendoarea ochilor sai si privea dincolo de ei. Ea il vedea pe el ca pe un zeu protector. Parul sau ondulat si moale, precum si frumusetea zambetului sau o faceau pe ea sa creada ca e un inger al lui Dumneeu trimis s-o apere.. Se lasa imbratisata.
Asa a durat aceasta fericire enorma 3 zile., pan cand el primise un telefon ca trebuia sa plece. A ramas din nou singura. Privea cu acelasi dor de mai inainte spre drumul pe care plecase masina in care era el. Praful pe care il lasa masina in urma sa ii incetosa privirea si il facea sa se simta foarte departe de inima si gandul ei. A plecat.
Au urmat multe luni in care nu s-au vazut. El traia departe si nu putea sa vina foarte des. Trebuia sa invete. Orarul ei era supraincarcat si nu avea timp liber. Aproape ca nu aveau timp sa vorbeasca. Au urmat cateva certuri. El ii reprosa ca nu se mai gandeste la el, ca ceva se schimbase in ea. Ea incerca din rasputeri sa-I lamureasca faptul ca il iubea cu aceeasi pasiune de inainte dar orarul sau era plin si nu prea avea timp. Trebuia sa invete. Vroia un viitor decent pentru ei. Vroia sa ajunga departe. El o sustinea dar….nu intelegea intotdeauna ca un viitor bun pentru ei insemna si acest mic sacrificiu. Si anume sa comunince mai putin pentru ca ea nu dispunea de timp. El ii simtea lipsa, nu era vinovat ca nu putea trai fara vocea si zambetul ei. De ce ea, daca il iubea atat, nu gasea putin timp pentru el? asta il nelinistea pe el. Asa au inceput sa vorbeasca noaptile. Vorbeau cate o ora, doua pana ea cadea de somn chiar in timpul convorbirii, apoi trezindu-se dupa 10 minute speriata ca a adormit in timp ce el ii povestea ceva, se scuza si se culca, franta. El ramnanea blocat si trist, plangea in perna. Nu intelegea ce e cu ea, de ce se comporta asa. Dar el nu stia ce e in inima ei si cat de mult ea se straduia sa petreaca cat mai mult timp cu el. A doua zi ii lamurea situatia din nou. El iar parca intelegea, parca nu. Ea se enerva si ca sa evite sa strige sau sa planga, incerca sa fie indiferenta la ce-I spunea el. Il durea, o ruga sa inceteze, indiferenta il durea. Ea stia, aceasta rugaminte a sa o rodea pe dinauntru, o faceau sa turbe de rusine si tristete, dar nu ceda, ramanea indiferenta. Apoi ii trecea. Isi cerea scuze. Dar ce folos. Durerea i-o pricinuise deja. Regreta. Si ce daca? …………..
(Mai departe citeva pagini rau rupte iar ce urma dupa acele pagni rupte acum nu-mi amintesc. Indata ce imi amintesc voi scrie continuarea.)
marți, 10 august 2010
Multumesc dusmanilor mei.
Categoriile de dusmani: dusmani escroci (dusmanii care se fac ca iti sunt prieteni si pe la spate te vorbesc de n-au aer). A doua categorie este cea a dusmanilor “de pe langa”. Ei n-au treaba cu tine, nu te cunosc, nu te stiu probabil nici cum arati. Dar asa le mai place sa (..stiti voi..) incat se baga in seama de parca te-ar sti ca mama ta. A treia categorie este cea a dusmanilor primitivi. Aceasta specie este deosebit de complexa. Cuprinde subspecii care au mereu ganduri “ii dau in cap”. A patra categorie este cea a dusmanilor “pe care ii admiram”. Acesti dusmani sunt cei mai doriti pentru ca ei au fost candva prietenii dusmanilor tai . Si acum sunteti de aceeasi parte a baricadei. Acestia sunt foarte folositori pentru ca aduc vesti, De la dusmanii tai evident! Le mai dai o acadea si iti spun de ceilalti si ce nu ai vrea sa auzi. Si aia (fiind prosti) ii cred (nu fi sigur) si tu apoi ii distrugi cu mana lor ca pe niste gandaci de bucatarie. (apropo pentru gandacii de bucatarie am tot respectul pentru ca le place curatenia! Cu aceasta ocazie cer public scuze gandacilor de bucatarie pentru ca i-am jignit :) ) .
Cine sunt dusmanii? Dusmanii sunt acei oameni (probabil) care iti vor raul pentru ca tu esti mai realizat ca ei, te intelegi mai bine cu oamenii decat ei (na’ esti din specia lor nu? Ei nu!), arati mai bine., totul iti iese din prima. Dusmanii de obicei se trateaza prin indiferenta sau prin alte fapte care sa le arate ca au gresit. Probabil daca esti prea subtil nu vor intelege. Asa sunt ei, n-ai ce face. Dusmanii care nu se trateaza..devin dusmani si mai aprigi. Dusmanii care inteleg..vin si isi cer scuze (aveti grija sa va priveasca in ochi, sa nu sopteasca scuzele printre dinti, si sa fiti atenti ce zic dupa ce pleaca). Din respect pentru voi se vor retrage cu spatele :)) Acesti dusmani iti pot deveni candva amici.
Iar m-am intins si iar probabil stati cu capu spijinit de maini.
Prin urmare..fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani am eu grija :))
P.S: Multumesc dusmanilor pentru inspiratie.
De la o prietena buna pentru mine...
Te-ai nascut plangand
Iar cei ce te asteptau
Te asteptau razand
Fa astfel ca in viata
Atunci cand te vei stinge
Sa-i parasesti razand
Pe cei ce te vor plange....
(multumesc mult)
De ce iubim barbatii??
Pentru ca se gandesc mereu la noi (intr-un fel sau altul!),
Pentru ca se chinuie din toate timpurile sa ne inteleaga.
Pentru ca oricat de dumnezeieste ar arata sunt sfiosi si timizi si ca fara invitatii speciale, n'ar avea niciodata curajul sa ne dea intalnire.
Pentru ca bombanesc cate un “aha”, si ne asculta(chiar si selectiv) atunci cand trancanim la nesfarsit vrute si nevrute.
Pentru ca ne fac sa radem, pentru ca rad la poantele noastre chiar dak neam incurcat la mijlocul bancului si nu'i mai stim finalul.
Pentru ca nu recunosc nici in ruptul capului ca s'au ratacit si nu accepta vreodata vreo reflectie rutiera feminina cand sunt la volan.
Pentru ca petrec zile in sir sub masina si o asculta la motor ca pe Loreena Makennit-ca sa afle ca trebuie sa o duca la mecanic.
Pentru ca au raspuns la orice si sunt convinsi definitiv si irevocabil ca au intotdeauna dreptate.
Pentru ca ne alinta cu cele mai dragalase nume si se lasa alintati.
Pentru ca arata bine si habar nu au.
Pentru ca ne adora dar cauta sa lase impresia ca putin le pasa, numai sa nu ni se urce la cap.
Pentru ca fara ei neam plictisi
Pentru ca pretind ca nu sunt romantici si de ziua ta te trezesti cu un cos imens cu florile tale preferate.
Pentru ca atunci cand au un hobby, cunosc si cel mai obscur detaliu al "domeniului" de interes.
Pentru ca ne fac sa ne simtim apreciate.
Pentru ca se dau neajutorati si marturisesc ca nu stiu ce s'ar face fara noi.
Pentru ca atunci cand cad la pat cu o simpla raceala, ne spun ca ei nu mai pot indura mult durerea
si insista sa ne tina la curent cu orice modificare a simptomelor.
Pentru ca sunt de neinlocuit!
Ori pentru acel rarisim, fastacit, nepremeditat "TE IUBESC".
Sau pentru acea simpla declaratie de (re)asigurare "sunt aici langa tine,totul o sa fie bine".
Pentru ca sunt orgoliosi, excentrici, intelepti, imposibili, inacapatanati, minunati.
vineri, 16 iulie 2010
Mai am nevoie de suflet inca....
celor fără inimă......
Mai am nevoie de suflet încă
să-mi închei ultimele socoteli cu viaţa
în picături de neon,
aglomerări de geometric se încolăceau
emoţional pe epidermă
apoi impăienjenau ca un virus al memoriei
circumvoluţiunea dezumflată
de dovezi şi concret,
Mai am nevoie de suflet încă
ultimele două secunde din adolescenţă trăite, programate
ca un ceas atomic, ca moaştele zâmbetelor
de scârbă, acatiste, înmormântări
un teribil şi agasant confesor
M-am îndrăgostit de lumina umbrei mele.
De ce avem nevoie de suflet?
Sunt convins ca sufletul e defapt faptura noastra, purtarea noastra, se spune ca daca privesti in ochii unui om ii vezi sufletul, si eu cred ca si asa e, pentru ca ochii sunt oglinda vietii, a sufletului.
În cartile de specialitate sufletul este definit ca fiind totalitatea proceselor afective, intelectuale si volitionale ale omului; omenie, bunatate, mila.
Psihologia a încercat sa dea o definitie acestui termen dar nu este cea mai reusita pentru ca “sufletul” nu poate fi definit. Sufletul este specific tuturor fiintelor, dar în special omului.
Marii filosofi afirma ca “sufletul” este “acea substanta spirituala care da omului viata si care este socotita de origine divina si cu esenta vesnica”.
Sufletul este reflectat prin actiunile, comportamentul omului.
Sufletul nu poate fi bun sau rau, deoarece acesta este divin, pur, este partea nemateriala a omului care îi guverneaza gîndirea, starile, actiunile si care îl mentin pe acesta în viata.
Bunatatea inimii omului, care devine profunda si pozitiva asupra aproapelui, reflecta de fapt sufletul acestuia.
Tinerii din ziua de astazi se feresc sa mai priveasca în jur cu dragoste, cu încredere si bunatate, pentru ca nu li se raspunde pe loc cu aceeasi moneda.
Din suflet vin toate, starea de spirit, credinta, iubirea. Iubirea inseamna evolutie. nevoia de a iubi, este nevoia individuala a fiecaruia de a evolua. asta deoarece iubirea implica daruire, iertare, implinire si multe altele.
Deci de ce avem nevoie de suflet?
Pentru a trai, pentru a iubi, sufeltul este nemuritor, te provoaca sa gandesti, sufletul este etern si potrivit Creatiei.
Elena (WRITTEN IN 2007)
A fost odata, cu multi ani in urma, pe un tarim indepartat o fata a carei parinti au murit intr-un accident. Ramase cu bunica bolnava. Fetita avea trasaturi alese. Ochii sai mari ca doua margaritare straluceau mai puternic decit soarele, parul sau matatsos si fin, de culoare castaniu inchis, precum si nasucul sau fin, faceau ca toti so admire si so iubeasca. Buzele sale mari si rosii ca ciresele de mai, gropita ce-o avea in obrazul sting o scoteau in evidenta.
Se numea aceasta minunata fiinta Elena. Cind a ramas orfana avea opt ani. Elena era o fata foarte muncitoare si grijulie. Avea grija de bunica sa, facea treaba prin casa. Unicul lucru care o facea pe Elena sa uite de tot era lumea muzicii. Acolo se simtea cel mai bine. Cind cinta totul in jurul sau disparea, si linga ea cintau mii de fluturi si greieri. A trecut ceva timp si Elena avea deja paisprezece ani. Intr-o zi cind Elena ii aduse bunicii sale o cana cu apa, aceasta o ruga sa se retina. Bunica Elenei ii spuse ca ea pleaca din viata, si ultimile cuvinte ale ei au fost:” urmeaza-ti inima”. Elena nu mai simtise o astfel de durere in suflet de cind ii murisera parintii. Plingea amarnic. Nu mincase 3 zile nimic. In cele din urma hotari “sa-si urmeze inima”. A plecat in lumea mare asa, cum era imbracata ea, simplu, intr-o fustita scurta, o bluza jerpelita si descult. A parcurs ea cale lunga, pina a oboist si s-a asezat sub un copac.
Gindindu-se la greutatile pe care le-a suportat pe parcursul vietii sale scurte, a adormit. Cind s-a trezit era noapte afara. Ea s-a speriat grozav. Nu stia incotro s-o apuce. Apoi, a auzit o voce magnifica. Acea voce venea din padurea care se afla nu departe de locul in care se afla ea.
Curioasa, dar in acelasi timp uimita a plecat spre locul de unde se auzea muzica. Mergind spre padurea intunecata a ajuns la un izvor , s-a aplecat pentru a bea putina apa. Apoi, cind a dorit sa mearga mai departe, o forta imensa a tras-o la fundul izvorului, care era foarte adinc , dar care la prima vedere nu parea deloc adinc. Elena, a lesinat…
Dupa citeva ore Elena s-a trezit in mijlocul unei poiene inflorite. Si la vreo 10 metri de locul in care se afla, a vazut o tabla mare pe care scria: “BINE ATI VENIT IN IMPARATIA MUZICII”.
Elenei i se pareaca traieste un vis. Locul acela” IMPARATIA MUZICII” semana cu raiul, si se intreba daca n-a murit. Zeci de zine zburau deasupra cimpiilor muzicale si cintau. Glasurile lor erau fermecatoare iar in unison pareau a fi” corul ceresc”. Elena statea nemiscata, parca temindu-se de a nu destrama acea minunatie. Toate zinele aveau aripi de diferite culori, rochii diferite si fiecare la git purta cite o nota muzicala diferita.
Dupa ce Elena a hotarit sa mearga mai departe, au prins-o doi fluturi imensi si au dus-o la Regina Sonora, care era stapina acelui tinut. Ea era imbarcata intr-o rochie tesuta din argint fin, si un voal de matase usor. In cap avea prinse clame sub forma de cheia “sol” si la git deasemenea purta cheita “sol”. Incaltarile ii erau din cristal pur si parul ii era lung ,pina la genunchi si ii era impletit intr-o cosita. Aripile reginei,precum si rochia erau de culoare azurie, precum cerul.
Acea regina era pentru Elena cea mai frumoasa fiinta si ii parea un inger.
In cele din urma regina Sonora o saluta pe Elena de parca ar fi cunoscut-o de-o viata. Elena se inchina politicos. Sonora ii spuse Elenei ca ea a tras-o in izvor si a adus-o aici. I-a mai zis ca la nastere, Dumnezeu a ales-o pe regina Sonora s-o protejeze pe Elena mereu. Elena a ramas uimita, nu-i venea sa creadea, nu intelegea de ce anume ea, cum de s-a intimplat aces lucru. Sonora i-a raspuns doar:”asa a fost sa fie”. Elena s-a multumit si cu acest raspuns deoarece a observat ca regina cind vorbea despre acest subiect se intrista dar in acelasi timp devenea serioasa. Asa ca nu a mai intrebat nimic.
Vocea minunata si pasiunea Elenei pentru muzica a primit-o in dar la nastere de la regina Sonora. Regina Sonora a intrebat-o pe Elena daca doreste sa ramina la ea in palat pentru restul vietii, la care Elena cind a auzit nici nu putea vorbi. Sonora i-a intles raspunsul, Elena era foarte bucuroasa. Si in cele din urma ii spuse Elenei” deci, draga mea, dute cu zina Amalia sa maninci, cred ca esti obosita dupa o astfel de zi si apoi schimba-te intr-una din rochiile ce ti le-am pregatit in dulapul din camera ta si odihneste-te. Dar mine dimineata la ora 8 sa fii aici la dejun, vreau sa-l cunosti pe fiul meu: Printul Iubitorul.
Elena era foarte bucuroasa si nu puse nici un fel de intrebari in legatura cu printul si merse cu zina Amalia sa se infrupte din gustarile imparatesti. Mincase tot felul de bucate imparatesti si tot felul de prajituri alese. Apoi facuse o baie in petale de trandafir si aroma muzicala, era un fel de aroma care te relaxa complet si te facea sa uiti trecutul. Apoi zina Amalia o imbracase intr-o rochie confectionata din aripi de fluturi colorati. Rochia era de o finite ideala. La miini avea bratari facute din flori iar pantofii erau confectionati din margaritare si perle din adincul oceanului. Parea acum o printesa din cele rare, nemaivazute. Dupa ceva timp, adormise pe un fotoliu facut din petale de trandarir si puf.
A doua zi Amalia o trezi si la ora 8 Elena s-a prezentat la micul dejun, unde salute toata lumea si se aseza linga regina. Dupa ce luase micul dejun, aparuse printul Iubitorul care ramase ca transit cind o vazu pe Elena. Era fata din visurile sale. Elena, la rindul sau, nu vazuse in viata ei o fiinta atit de luminoasa ca printul Iubitorul. Se indragostisera unul de altul la prima vedere. Sonora se bucurase enorm. Iubitorul o invitase la un dans. Apoi s-au plimbat mult timp in gradina si au discutat.
Seara, regina Sonora a anuntat-o pe Elena ca va trebui sa ia ore de muzica in fiecare zi. Elena se afla in al noualea cer. Visul sau cel mai mare era sa cinte. A doua zi a inceput lectiile de muzica. Timp de sapte ani a studiat muzica si istoria Imparatiei Muzicii. Acum vocea Elenei devenise ingereasca. Toti o adorau. Si in tot acest timp dragostea intre printul Iubirorul si Elena crestea. Acum Elena avea deja 21 de ani si printul iubitorul o ceruse de nevasta. Elena cu cea mai mare bucurie acceptase.
Insa unicul lucru care o framinta pe Elena era faptul ca ea nu avea aripi, si se gindea ca era o ciudata si ca printul Iubitorul nu o va mai iubi peste un timp din aceasta cauza. Se gindea nopti intregi ce sa faca.
Insa sora reginei Sonora, pe nume Disturbia o ura pe Elena ca aparuse in Imparatia Muzicii, deoarece ea urma sa se casatoareasca cu Printul Iubitorul si era sa devina Regina. Disturbia se intelegea bine cu Elena, si dupa mai multe incercari de a o convinge, a reusit sa plece la riul de la marginea padurii imparatiei Muzicii sis a bea apa de acolo, caci astfel va avea aripi. Dar defapt acea apa era otravitoare si provoca moartea oricarei finite care bea de acolo apa.
Elena a plecat fericita spre acel riu, cu gindul ca nu va mai fi o ciudata. Printul Iubitorul se afla nu departe de acel izvor, caci era la vinatoare. Alti vinatori care au cunoscut-o pe Elenasi au vazut ca se apropia tot mai mult de riu, la-u anuntat imediat pe Iubitorul, care de cum a auzit, plecat in goana spre Elena. Exact in momentul cind Elena a luat apa otravita in miini si o ducea la gura,printul a sarit peste ea si a dat-o jos in iarba. Elena s-a speriat grozav. Printul a intrebat-o ce ii era in gind si de ce facuse acest lucru. Elena ii povestise tot despre Disturbia, iar printul cind a auzit, a plecat imediat acasa cu Elena si a ordonat ca Disturbia sa fie inchisa in temnita pe viata.
Dupa ceva timp printul si Elena s-au casatorit si deoarece nunta au facut-o odata cu ziua Elenei, regina Sonora i-a daruit Elenei o pereche de aripi nemaivazut de frumoase, care o caracterizau complet. Elena era cea mai bucuroasa din lume. Ea mereu a fost optimista, si mereu a crezut in sine si in soarta, l-a lasat pe Dumnezeu s-o iubeasca si ea la iubit pe EL, si pentru asta Elena afost rasplatita pe deplin. Iar Regele Iubitorul si regina Elena au trait fericiti pina la adinci batrineti.
“Argumente pentru a fi” (scrisoare catre Vieru)
Draga Grigore Vieru,
De prea multe ori am incercat sami asez gindurile pe foaie, dar am esuat de fiecare data. Acum cind in fata imi sta imaginea avionului ce-mi va schimba soarta, simt acea tristete si necessitate de a scri. Dau buzna ginduri inedite, care ma fascineaza cu fiecare minut . Intrebarile ma coplesesc.
Se spune ca atunci cind omul moare, toata viata ii trece prin fata ochilor si mereu ca un logogrif perimat apare intrebarea: pentru ce am trait? Si atunci, in ultimile clipe cauti “argumente pentru a fi”, dar…nu apar, si in citeva secunde zbori. Zbori spre cer, lasind acele argumente pe pamint.
Acum, cind stiu ca voi pleca pe alt continent, sunt ca omul in fata mortii. Las jumatate de viata in patrie si plec spre necunoscut, pentru a renaste. Totul renaste, chiar si din propria cenusa, dar lasind loc si pentru misterul sfirsitului, care intirzie sa apara. Trupul meu va fi deacu inainte “gata sa se azvirle tot mai sus,tot mai sus”(Mircea Eliade). Insa ramine enigma “argumentului de a fi”.
Caut argumentul acum, ca atunci, la sfirsit, sa-l am prins intre coardele sufletului si constiintei mele. Ma doare acum rana de dor, de dor de patrie, de jale, ce s-a deschis odata cu sosirea acelei vesti teribile de a pleca pentru totdeauna printre straini.
Am inteles paradoxul contemporan al istoriei ce ma urmarea persuasiv. Am inteles ca timpul trebuie petrecut cu persoanele iubite. Pentru ca ele nu vor fi cu noi o eternitate. Mi-am dat seama ca nu trebuie sa uitam sa-i imbratisam cu dragoste pe cei de linga noi, pentru ca aceasta este singura coamoara pe care o o putem oferi cu inima sin u ne costa nimic. Acum vad foarte limpede ca am invatat cum san e cistigam existenta, darn u cum san e facem o viata. “Am adaugat ani vietii, si nu viata anilor”(V.Postolache). Vad o sumedenie de lucruri indicibile ce-mi joaca si cinta in creier ca nste filomele. Mi-e frica de acea lume noua mai mult ca de moarte. Ma inspaiminta faptul ca as putea uita tot ce am cunoscut sip e toti care i-am cunoscut. Dar “un ceva” imi spune ca nu voi uita nimic din ceea ce am stiut, doar mediul se va schimba.
Poate acel ceva are dreptate, poate ar trebui sami traiesc “legenda personala”(Paolo Choelio). Iar pentru a o trai, trebuie sa plec acolo, cu argumentul de a fi inchis intre peretii infiniti ai inimii.
Poate dumneata ti-ai trait “legenda personala”, si atunci, v-as ruga sa ma ajutati sa gasesc si eu macar un semn care sa-mi arate sensul existentei omului pe pamint.
Desigur, eu sunt de parere ca fiecare om are argumentul sau de a fi. Unii nu gasesc niciodata acel argument, asa cum unii nu-si traiesc niciodata legenda personala. Eu am incredere ca argumentul e aproape, deoarece recent am descoperit, ca eu daca vreau sami sa-mi traiesc legenda personala,am nevoie de argumentul de “a fi”.
Iar “atunci cind iti doresti ceva cu adevarat, tot universal participa la adeverirea acelui vis” (Paolo Choelio). Eu, ca si Aurelia Cojocaru, “sunt o larva in cautarea luminii, omizile sensului musca din carnea mea”. Lianele acestor ginduri, imi incolacesc pina si glandele,si plaminii, nu mai pot respire, ma sufoc far alumina drumului ce duce spre legenda mea personala.
Dar trebuie sa mentionez ca soarta omului nu-i decit propria personalitate, si ea se arata inca din leagan. Noi, suntem sortiti fericirii, sau nefericirii, inainte de a iesi din pintecul mamei.
Vezi ca, dragule domn, daca nu va scriu acum ce gindesc, daca nu-mi descarc sufletul, ma voi uri pentru tot restul vietii. Si “nu vreau sa pacatuiesc pentru mine”(V.Postolache).
Hmm…cred ca trebuie sa astept. Sa astept o zi, sau poate doua, ca acel curcubeu care a iesit cindva pe cer, sa iasa din nou, sis a-mi aduca semnul. Caci dupa cum am mai spus semnele sunt cele care ne ajuta san e traim legenda personala.
Ajunsa intre sticlele clepsidrei, ma zbat pentru a intelege sensul omului pe pamint.
Brusc, imi apare inaintea jaluzelelor de nedumerire ce le aveam in fata ochilor, un chip alb precum spuma laptelui. Incerca sa-mi spuna ceva. Incerc sa descifrez ecoul. E sters. Vreau sa-l transcriu pe foaie. Dar deja nu mai are sens. Ma predau.
Dar….imi vine o idée! DA!!! Asta e! Acum inteleg! Dumnezeu a vrut sa stiu ca nu trebuie sa grabesc lucrurile. Toate la timpul lor.
E ora 17:00. Stau si privesc in gol. Se anunta decolarea avionului N-345,Air
Brusc, cu o viteza ametitoare ma strapunge gindul:”rostul nostrum aici pe pamint e ca sa ispasim”! zimbesc si inteleg ca am gasit “argumentul de a fi”. Astfel imi trece frica de a pleca de acolo, caci, mi-am trait legenda personala. Poate ca acolo va fi mai rau decit aici, in patrie. Insa “tot raul e spre bine”. Si…poate pe cea lume voi gasi un alt “argument de a fi”.
Nu stiu ce vei crede despre mine dragule domn, dar faptul care mi-a facut fericirea completa a fost acela ca ati citit aceasta scrisoare. Probabil at ris de naitivitatea mea. Insa vreau sa stiti ca mi-ati face o mare favoare daca ati indemna oamenii sa-si traiasca legenda personala si sa ii faceti sa se intrebe macar odata in viata: de ce sunt? Va multumesc enorm!
Cu mult drag si stima,
Valeria – o cautatoare.
Citi oameni atitea caractere
Peste tot intilnesti tot felul de oamneni care se considera superiori fara de ceilalti.Ma gandesc ca fiecare din noi suntem mindri cind intilnim o persoana mai putin informata intr-un domeniu de care noi suntem pasionati sau in care lucram sau ne pregatim. Dar nu inseamna ca alte personae de langa noi nu stiu nimic sau sunt mai putin valoroase. Eu ma bucur cand intilnesc o persoana care stie sa vorbeasca si care ma face sa ma simt bine in compania lui. Asa cum lumea caracterelor e o lume din care izvorasc idei si sentimente noi asa si lumea oamenilor e o lume in care te poti descoperi, o lume care te invata sa traiesti.
Omul e cea mai puternica fiinta de pe glob, dar asta nu inseamna ca el nu are ce invata de la tot ce il inconjoara. Deci, sa invatam de la caractere sa fim simpli, sa tratam celelalte persoane cu respect. Sa invatam sa fim tacuti, si prin tacere sa exprimam cele mai frumoase ganduri. Combinati caracterele ca sa formati viata.
Patria mea
Motto:
Patria este neliniştea fericită a inimii mele.
G. Vieru
Patria este vatra strămoşească a întregului neam. Sînt situaţii nefericite în care patria este ocupată sau cucerită, însă mereu ea va rămîne indivizibila. Noţiunea de patrie vine de la cuvîntul vechi “pater” care înseamnă tată, adică rădăcină. Barbu Ştefănescu Delavrancea spunea: “Patria este pământul plămădit cu sângele şi întărit cu oasele înaintaşilor.“ Pentru ca să fie o patrie, trebuie mai întîi să fie religia strămoşilor. Parcă copleşită de lumină, inima vibrează mai profund cu focul viu din inima Moldovei. Patria nu este doar o pagină din trecutul nostru, ea este poarta spre viitor. Mosia noastră este nucleul tuturor formelor noastre de existenţă. Dragostea de neam reprezintă cu adevărat idealul personalităţii noastre. Plaiul Republicii
Pasiunea mea in viata
Binele si raul sau adevarul si minciuna ?
Asta e intrebarea pe care mi-o pun de cele mai multe ori. De ce ajungi sa suferi dupa ce ai incercat sa faci un bine unei persoane? De ce atunci cand te oferi sa ajuti pe cineva acela te ia in nume de rau? Sa fie oare problema ca omul se obisnuieste cu binele si isi permite sa faca orice din omul care l-a ajutat?De ce?
Trebuie sa fii dur sau rau cu oamenii din jur ca acestia sa te tina minte?Am observat ca majoritatea oamenilor uita de un bine facut lor pe cand daca este injurat sau vorbit de rau sau ii este refuzata o idee sau o propunere te tine foarte bine minte ba chiar se gandeste la tine mai mult ca deobicei. De ce nu se intampla acest lucru si atunci cand faci un bine?De ce binele se uita iar raul dainuieste mereu in sufletele oamenilor? Sunt intrebarile pe care ni le punem cel mai des. Insa raspunsul il putem gasi doar in sufletele noastre. Avem nevoie de adevar. Avem nevoie sa credem in noi in ceilalti. Nu putem trai fara sa avem sentimentul ca noi credem in acelasi adevar. E mult mai usor atunci cand nu-ti pui prea multe intrebari legate de adevar. Trăim într-un bazin plin cu informaţii în care plutesc adevărurile şi minciunile lumii. Minciuna se impune prin viclenie . Noi trebuie sa alegem ce e corect. „Minciuna are functiile ei normative, ca si patologia sa. La fel si adevarul.” Arnold Goldberg
Destinul omului de geniu in societate
Geniu este o radiatie a luminii ce izvoraste direct din sursa Divina a întregii vieti. Evolutia voastra este responsabilitatea voastra. Aveti inteligenta, într-adevar, dreptul de a pune la îndoiala, analiza si trage concluzii cu privire la orice forma de stiinta. Voi sunteti expertii vietii voastre.
Cunoasterea se gaseste în stiinta, iar credinta simpla se gaseste în religie.
Daca stiinta „ar dovedi” dincolo de orice îndoiala ca exista Dumnezeu … atunci ce s-ar întâmpla? Ati fi schimbati?
Mai întâi si mai presus de toate, trebuie sa învatati sa iubiti cu adevarat, toata creatia. Noi folosim cuvântul Iubire pentru a ne referi forta profunda de a transforma si crea. Trebuie sa învatati sa traiti în acea forta a Iubirii. Cautati în liniste Inima Inimilor voastre. Sa stiti ca, în curând dupa timpul vostru, acest timp nu va mai exista. Si „noi ceruri si un nou Pamânt” vor straluci în interiorul vostru . Fiecare se naste cu un talent, Dumnezeu la nastere ne da tot de ce avem nevoie. Mai departe, daca dezvoltam sau nu ce de da Domnu e decizia noastra. Daca parintii tai au fost genii, nu e garantat ca si tu vei deveni un geniu. Tu ai toate calitatile, ramane doar sa muncesti petru a-ti ajunge parintii si poate chiar sa-i intreci. Dezvolta geniul din tine, trezeste-l !!!
Fara dragoste ti-e sufletul pustiu
" Ce este dragostea ? ". O întrebare simpla, dar complicata când trebuie sa dam raspunsul. Unii, când aud aceasta întrebare se gândesc la un iubit(a), la un membru de familie sau poate la un prieten special în care poti avea încredere. Probabil daca vom întreba o suta de persoane ce este dragostea, vom primi o suta de raspunsuri diferite. Unii ar spune ca este un caracter . Altii spun ca ar fi o atitudine. Acest raspuns depinde si de vârsta persoanelor interogate, cât si de experienta si drumul acestora prin viata. Cand iubesti cu adevarat simiti cand persoana draga nu e langa tine, simti ca totul s-a oprit si merge dupa propiul tau ceas. Simti ca un minut fara persoana iubita e o vesnicie, iar timpul cand va veti reintalni va fi magic, te vei simti ca in al noualea cer. Oricat de mare, puernic, curajos ai fi…fara dragoste…esti nimic…nimic! Fara dragoste nu ai avea bucurii dar nici suferinte, fara dragoste viata nu ar mai fi…Dragostea nu e intotdeauna asa cum ti-ai imaginat. Poti cateodata sa suferi pentru a castiga dragostea cuiva, dar nu te lasa batut! Lupta in continuare, biruieste raul prin bine!