Un zambet.
Apara-ma Doamne de un zambet.
Scoate-ma din sucul tristei vieti.
Lumină.
Inot infricosata spre lumina.
Nu mai pot privi-napoi.
Daca ma prefac in piatra?
Inolaceste-ma cu ochiul tau
Si iarta-ma iubite.
PreA greu mi-e fara tine.
Singuratatea ma omoara.
Ma lupt intre acesti 4 pereti,
Sa vin spre tine.
Ajuta-ma te rog eu Doamne
Ajuta-ma sa-l fac sa fie fericit
Caci il iubesc asa cum Tu pe mine
Si n-as putea trai stiind ca l-a rapit.
sâmbătă, 30 octombrie 2010
JURNALUL LOR.
Anul 2039.
Eram la bunica la biblioteca. Rascoleam prin camera mica si ingusta unde bunica tinea cartile vechi ca sa le duca la maculatura. Printre cartile prafuite am gasit un jurnal. Un caiet gros, format din 2 caiete,cu paginile ingalbenite si aproape rupte. L-am citit atunci pe tot cat am stat la bunica, 3 zile. Iar intr-o zi m-am gandit sa scriu tot ce am citit atunci din jurnalul acela. Era juranalul unei fete si al uni baiat. Erau doua caiete dupa cum am mai mentionat. Unul era al baiatului si unul al fetei, erau lipite, puse unul in altul. Iar pe el scria: Jurnalul nostru.
Anul 2010.
Era o noapte luminoasa. Ea era in masina, mergea spre casa. Afara ploua usor. Picaturile se prelingeau pe geamul aburit. Vocile galagioase din masina nu le auzea. Asculta piesa ei preferata si visa fericita in lumea sa, dincolo de nori. Privea picaturile de apa si le urmarea plictisita. Gandul ei chinuit de vise il vedea pe el. In intunericul noptii nu se zarea nimic. Privea in intuneric, brusc văzu o lumina puternica. Era luna. Iar el o privea de acolo. Chipul lui o fermeca. Se uită la ceas, era ora 22:30.
Era o noapte luminoasa. Cerul căpătă aspectul unui ocean linistit luminat de o imparatie subacvatica. Privea fascinat peste geam. Asa se linistea. O vedea pe ea. Buzele ii tremurau de dor iar ochii straluceau de admiratie. Se uită la ceas, era ora 22.30.
Cînd ea ajunse acasa, buimacita, luă telefonul in mina si-l sună.
El nu raspunse. Ea s-a speriat. S-a culcat ingrijorata. In minte ii rasuna doar vocea lui. Nu-l mai sună. Nu putea. Pur si simplu nu putea.
El a venit din baie si a vazut apelul pierdut de la ea. Se ura ca n-a raspuns. Cum a putut sa nu-I raspunda? Ce facea acum? Unde era? Se suparase oare? Ia dat un sms. I-a scris cat de mult o iubeste si cit ii lipseste privirea si caldura sa. Ea plangea in perna. Dorul si dragostea o macinau. I-a raspuns la mesaj. I-a spus ca e bine si ca ar vrea sa-I auda vocea. El a sunat-o. Au urmat cateva secunde de tacere. A fost un schimb de cuvinte de dragoste mute. Apoi el i-a zis ca viata pe pamant e frumoasa pentru ca este ea pe lume. Ea a zambit. I-a zis ca e un Eminescu al sufletului ei. El i-a dorit noapte buna si a inchis. Fericita si ingandurata, fata a adormit. Visa intunericul de afara, intunericul pe care l-a privit plictisita cand era in masina. Brusc aparuse o lumina. Era el. A luat-o de mana. A dus-o pe o plaja pustie dintr-un orasel a carui nume nu era deloc faimos pe atunci. Au inotat in larg foarte departe, au privit luna de pe un pod construit de localnici pe malul marii. Luna era simbolul dragostei lor. Toata natura se bucura de intalnirea lor. Florile si-au deschis petalele in cele mai colorate nuante. Licuricii i-au inconjurat. Sunetul apei parca ii binecuvanta. Exact cand el a luat-o in brate, ceasul desteptator a sunat si ea s-a trezit. Dandu-si seama ca a reintat in rutina , ca a revenit la realitate, s-a ridicat din pat trista si s-a imbracat. A iesit afara si a ratacit ingadurata prin parcul de langa lac. Parcul era pustiu. Si mergand asa distrasa, simte o man ape umarul ei. Intoarce capul si…. Era el… Da!!! Era el. Visa…da…sigur. Visa. Nu putea fi real..!!! dar….era… A luat-o in brate si i-a promis ca nu o va mai lasa. Plangeau amandoi.
“Cat de frumoasa esti”- spuse el. Asa era. Decand n-o vazuse, ea crescu si se facu si mai frumoasa. Ochii sai mari si pronuntati ascundeau in oglinda lor o adevarata poveste. Buzele mari si roz straluceau la lumina soarelui si faceau ca zambetul ei sa fie cel mai sincer si mai fin din lume. Parul sau drept in bataia vantului, o facea sa capete un aspect indicibil. Zapacit de frumusetea ei, se lasa cuprins se splendoarea ochilor sai si privea dincolo de ei. Ea il vedea pe el ca pe un zeu protector. Parul sau ondulat si moale, precum si frumusetea zambetului sau o faceau pe ea sa creada ca e un inger al lui Dumneeu trimis s-o apere.. Se lasa imbratisata.
Asa a durat aceasta fericire enorma 3 zile., pan cand el primise un telefon ca trebuia sa plece. A ramas din nou singura. Privea cu acelasi dor de mai inainte spre drumul pe care plecase masina in care era el. Praful pe care il lasa masina in urma sa ii incetosa privirea si il facea sa se simta foarte departe de inima si gandul ei. A plecat.
Au urmat multe luni in care nu s-au vazut. El traia departe si nu putea sa vina foarte des. Trebuia sa invete. Orarul ei era supraincarcat si nu avea timp liber. Aproape ca nu aveau timp sa vorbeasca. Au urmat cateva certuri. El ii reprosa ca nu se mai gandeste la el, ca ceva se schimbase in ea. Ea incerca din rasputeri sa-I lamureasca faptul ca il iubea cu aceeasi pasiune de inainte dar orarul sau era plin si nu prea avea timp. Trebuia sa invete. Vroia un viitor decent pentru ei. Vroia sa ajunga departe. El o sustinea dar….nu intelegea intotdeauna ca un viitor bun pentru ei insemna si acest mic sacrificiu. Si anume sa comunince mai putin pentru ca ea nu dispunea de timp. El ii simtea lipsa, nu era vinovat ca nu putea trai fara vocea si zambetul ei. De ce ea, daca il iubea atat, nu gasea putin timp pentru el? asta il nelinistea pe el. Asa au inceput sa vorbeasca noaptile. Vorbeau cate o ora, doua pana ea cadea de somn chiar in timpul convorbirii, apoi trezindu-se dupa 10 minute speriata ca a adormit in timp ce el ii povestea ceva, se scuza si se culca, franta. El ramnanea blocat si trist, plangea in perna. Nu intelegea ce e cu ea, de ce se comporta asa. Dar el nu stia ce e in inima ei si cat de mult ea se straduia sa petreaca cat mai mult timp cu el. A doua zi ii lamurea situatia din nou. El iar parca intelegea, parca nu. Ea se enerva si ca sa evite sa strige sau sa planga, incerca sa fie indiferenta la ce-I spunea el. Il durea, o ruga sa inceteze, indiferenta il durea. Ea stia, aceasta rugaminte a sa o rodea pe dinauntru, o faceau sa turbe de rusine si tristete, dar nu ceda, ramanea indiferenta. Apoi ii trecea. Isi cerea scuze. Dar ce folos. Durerea i-o pricinuise deja. Regreta. Si ce daca? …………..
(Mai departe citeva pagini rau rupte iar ce urma dupa acele pagni rupte acum nu-mi amintesc. Indata ce imi amintesc voi scrie continuarea.)
Eram la bunica la biblioteca. Rascoleam prin camera mica si ingusta unde bunica tinea cartile vechi ca sa le duca la maculatura. Printre cartile prafuite am gasit un jurnal. Un caiet gros, format din 2 caiete,cu paginile ingalbenite si aproape rupte. L-am citit atunci pe tot cat am stat la bunica, 3 zile. Iar intr-o zi m-am gandit sa scriu tot ce am citit atunci din jurnalul acela. Era juranalul unei fete si al uni baiat. Erau doua caiete dupa cum am mai mentionat. Unul era al baiatului si unul al fetei, erau lipite, puse unul in altul. Iar pe el scria: Jurnalul nostru.
Anul 2010.
Era o noapte luminoasa. Ea era in masina, mergea spre casa. Afara ploua usor. Picaturile se prelingeau pe geamul aburit. Vocile galagioase din masina nu le auzea. Asculta piesa ei preferata si visa fericita in lumea sa, dincolo de nori. Privea picaturile de apa si le urmarea plictisita. Gandul ei chinuit de vise il vedea pe el. In intunericul noptii nu se zarea nimic. Privea in intuneric, brusc văzu o lumina puternica. Era luna. Iar el o privea de acolo. Chipul lui o fermeca. Se uită la ceas, era ora 22:30.
Era o noapte luminoasa. Cerul căpătă aspectul unui ocean linistit luminat de o imparatie subacvatica. Privea fascinat peste geam. Asa se linistea. O vedea pe ea. Buzele ii tremurau de dor iar ochii straluceau de admiratie. Se uită la ceas, era ora 22.30.
Cînd ea ajunse acasa, buimacita, luă telefonul in mina si-l sună.
El nu raspunse. Ea s-a speriat. S-a culcat ingrijorata. In minte ii rasuna doar vocea lui. Nu-l mai sună. Nu putea. Pur si simplu nu putea.
El a venit din baie si a vazut apelul pierdut de la ea. Se ura ca n-a raspuns. Cum a putut sa nu-I raspunda? Ce facea acum? Unde era? Se suparase oare? Ia dat un sms. I-a scris cat de mult o iubeste si cit ii lipseste privirea si caldura sa. Ea plangea in perna. Dorul si dragostea o macinau. I-a raspuns la mesaj. I-a spus ca e bine si ca ar vrea sa-I auda vocea. El a sunat-o. Au urmat cateva secunde de tacere. A fost un schimb de cuvinte de dragoste mute. Apoi el i-a zis ca viata pe pamant e frumoasa pentru ca este ea pe lume. Ea a zambit. I-a zis ca e un Eminescu al sufletului ei. El i-a dorit noapte buna si a inchis. Fericita si ingandurata, fata a adormit. Visa intunericul de afara, intunericul pe care l-a privit plictisita cand era in masina. Brusc aparuse o lumina. Era el. A luat-o de mana. A dus-o pe o plaja pustie dintr-un orasel a carui nume nu era deloc faimos pe atunci. Au inotat in larg foarte departe, au privit luna de pe un pod construit de localnici pe malul marii. Luna era simbolul dragostei lor. Toata natura se bucura de intalnirea lor. Florile si-au deschis petalele in cele mai colorate nuante. Licuricii i-au inconjurat. Sunetul apei parca ii binecuvanta. Exact cand el a luat-o in brate, ceasul desteptator a sunat si ea s-a trezit. Dandu-si seama ca a reintat in rutina , ca a revenit la realitate, s-a ridicat din pat trista si s-a imbracat. A iesit afara si a ratacit ingadurata prin parcul de langa lac. Parcul era pustiu. Si mergand asa distrasa, simte o man ape umarul ei. Intoarce capul si…. Era el… Da!!! Era el. Visa…da…sigur. Visa. Nu putea fi real..!!! dar….era… A luat-o in brate si i-a promis ca nu o va mai lasa. Plangeau amandoi.
“Cat de frumoasa esti”- spuse el. Asa era. Decand n-o vazuse, ea crescu si se facu si mai frumoasa. Ochii sai mari si pronuntati ascundeau in oglinda lor o adevarata poveste. Buzele mari si roz straluceau la lumina soarelui si faceau ca zambetul ei sa fie cel mai sincer si mai fin din lume. Parul sau drept in bataia vantului, o facea sa capete un aspect indicibil. Zapacit de frumusetea ei, se lasa cuprins se splendoarea ochilor sai si privea dincolo de ei. Ea il vedea pe el ca pe un zeu protector. Parul sau ondulat si moale, precum si frumusetea zambetului sau o faceau pe ea sa creada ca e un inger al lui Dumneeu trimis s-o apere.. Se lasa imbratisata.
Asa a durat aceasta fericire enorma 3 zile., pan cand el primise un telefon ca trebuia sa plece. A ramas din nou singura. Privea cu acelasi dor de mai inainte spre drumul pe care plecase masina in care era el. Praful pe care il lasa masina in urma sa ii incetosa privirea si il facea sa se simta foarte departe de inima si gandul ei. A plecat.
Au urmat multe luni in care nu s-au vazut. El traia departe si nu putea sa vina foarte des. Trebuia sa invete. Orarul ei era supraincarcat si nu avea timp liber. Aproape ca nu aveau timp sa vorbeasca. Au urmat cateva certuri. El ii reprosa ca nu se mai gandeste la el, ca ceva se schimbase in ea. Ea incerca din rasputeri sa-I lamureasca faptul ca il iubea cu aceeasi pasiune de inainte dar orarul sau era plin si nu prea avea timp. Trebuia sa invete. Vroia un viitor decent pentru ei. Vroia sa ajunga departe. El o sustinea dar….nu intelegea intotdeauna ca un viitor bun pentru ei insemna si acest mic sacrificiu. Si anume sa comunince mai putin pentru ca ea nu dispunea de timp. El ii simtea lipsa, nu era vinovat ca nu putea trai fara vocea si zambetul ei. De ce ea, daca il iubea atat, nu gasea putin timp pentru el? asta il nelinistea pe el. Asa au inceput sa vorbeasca noaptile. Vorbeau cate o ora, doua pana ea cadea de somn chiar in timpul convorbirii, apoi trezindu-se dupa 10 minute speriata ca a adormit in timp ce el ii povestea ceva, se scuza si se culca, franta. El ramnanea blocat si trist, plangea in perna. Nu intelegea ce e cu ea, de ce se comporta asa. Dar el nu stia ce e in inima ei si cat de mult ea se straduia sa petreaca cat mai mult timp cu el. A doua zi ii lamurea situatia din nou. El iar parca intelegea, parca nu. Ea se enerva si ca sa evite sa strige sau sa planga, incerca sa fie indiferenta la ce-I spunea el. Il durea, o ruga sa inceteze, indiferenta il durea. Ea stia, aceasta rugaminte a sa o rodea pe dinauntru, o faceau sa turbe de rusine si tristete, dar nu ceda, ramanea indiferenta. Apoi ii trecea. Isi cerea scuze. Dar ce folos. Durerea i-o pricinuise deja. Regreta. Si ce daca? …………..
(Mai departe citeva pagini rau rupte iar ce urma dupa acele pagni rupte acum nu-mi amintesc. Indata ce imi amintesc voi scrie continuarea.)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)