Șapte octombrie

Șapte octombrie.

Zi însorită. Te așteptam . Ai venit și ai plecat tot azi. S-a întîmplat atât de repede că nici nu ai reușit să vezi cât te iubesc.  Eu te iubesc și tu nu știi, n-ai reușit să simți iubirea-mi. Mulți s-au întrebat : De ce tu? de ce azi? de ce noi? , dar ce mai contează atâta timp cât ai plecat. Ți-ai luat zborul poate fără voia ta. Te-au impus sa zbori, și ai zburat. Ești undeva în neunde și nici măcar nu înțeleg de ce ,sau cum poți atârna asa între doua lumi, fără ca Cineva să te ocroteasca, să te conduca într-o oarecare lume, ori în una, ori în alta, căci în a mea e clar că nu mai poți fi, odată ce ai plecat, pentru că de aici ori pleci pentru totdeauna, ori ramai, dar nu pentru totdeauna. Ceea ce vreau să-ți spun e că deși nu te-am văzut niciodata, te-am simțit de la început, și te-am dorit alaturi mereu. Ai reușit să creezi în mine o furtună de geosfere sentimentale și m-ai lăsat cu o durere usturătoare. Frige acest dor de tine precum lava, se mărește cu fiecare minut, cu fiecare secundă și numai Dumnezeu știe cum voi înăbuși această stare care ma lovește cu vehemență de toți pereții sufletului. Am pierdut o parte din mine , defapt știu că ai luat-o cu tine, așadar, minune a universului, vorbitoare de mii de limbi, pastrează-mă lângă tine, pentru ca atunci când voi zbura și eu, să te pot găsi în neant, să fac dreptate. Te voi lua în lumea bună, voi cere raspunsuri la întrebari, și vei vedea că dragostea mea e mai puternica decat orice credință și orice pedeapsă. Prefer sa fiu aruncata în mare, să fiu lipsită de lumină, refuz și trupul și ochii și gândul și viitorul, doar să te văd razând în lumea sacrului, frumosului, curatului. Când aprind lumanarea vad doar așa: Ochi mari , pleoape fine, gene mari, buze pline, piele tânără și suflet nevinovat. Încerc să fiu tare dar liniștea îmi repetă -  ochi mari , pleoape fine, gene mari, buze pline, piele tânără și suflet nevinovat, încerc să râd, să plâng, să strig , să ma zbat între pereți, să sar de pe acoperiș, să urlu, să mă închid, dar brusc ma oprești:
 -STOP! taci, nu te zbate, respiră- ochi mari , pleoape fine, gene mari, buze pline, piele tânără, suflet nevinovat- ochi mari , pleoape fine, gene mari, buze pline, piele tânără ,suflet nevinovat....... Sunt o stea pe bolta vieții și te rog.....
 Ce ma rogi e imposibil, căci așteptam............. să te țin de mână, să-ți arăt lumea, să lupt pentru tine, să fiu cu tine, să te iubesc , să te VĂD. Cum să dispari așa? ......Cine a greșit? vino măcar în somn și zi-mi , în orice limbă, chiar și-n cea a liniștii, doar vino să te vad , să te țin în brațe. Plecarea ta mi-a renăscut gândul, dar mă gândesc că mai bine ramaneam fără gând și fără amintiri și fără cuget , decat reînviată și îndurerata până la sânge.

  Nu știu dacă înțelege cineva , nu știu dacă a simțit cineva vreodata o astfel de blocare a sentimentului, însă ceea ce va rog , dragi cititori, e să nu mă strapungeți cu acele ascuțite și ucigatoare arme- întrebările. Nu dați întrebări la care nu vreți să aflați răspunsul...Sunt cutii care nu trebuie deschise, sunt întrebări care nu trebuie adresate, însă ceea ce mi-ar prinde bine, ar fi sufletul și căldura celor ce mă iubesc. Am nevoie de astea ca de aer...


http://www.youtube.com/watch?v=1gOk7EhZq_U&feature=related